Schineni

Schineni

Satul Schineni, Raionul Soroca

1 432 locuitori

 Primul grup de inițiativă SCHINENI PUNE UMĂRUL

Copiii de la grădiniţa din satul Schineni, raionul Soroca, se jucau doar de-a ascunselea pe terenul din jurul grădiniţei până când în primăvara anului 2013, un grup de iniţiativă format din părinţi şi educatori au inspirați de alte exemple,  au elaborat o listă de materiale și au schiţat un plan de amenajare a unui teren de joacă pentru copiii lor. Membrii grupului au solicitat aportul primăriei în procurarea materialelor necesare pentru amenajarea terenului  și au obţinut promisiunea autorităţilor de a procura materiale de construcţie şi vopsea pentru elemenetele de joc.

În scurt timp, pe teren au apărut elemente de joacă pentru copii. Toate acestea au fost confecţionate de membrii grupului cu susţinerea comunităţii, iar materialele şi vopseaua au fost procurate de primărie. Copiii de la grădiniţa din Schineni se pot bucura astăzi de un teren de joacă bine amenajat.

Pe parcursul anilor 2014 – 2015, membrii grupului au înaintat adresări şi petiţii la primărie şi au obţinut soluţionarea altor probleme, precum reparaţia blocurilor sanitare în grădiniță, instalarea pardoselelor calde în grădiniţă, reparaţia pavilioanelor pentru ocupaţii în aer liber.

Al doilea grup de inițiativă SCHINENI PUNE UMĂRUL

În chestionarele completate de locuitorii satului, cea mai frecventă problemă era starea rea a autobusului care circula pe ruta Schineni – Soroca. Oamenii discutau între ei problema, se indignau,  dar nu făceau nimic pentru soluţionarea ei. Astfel, a fost creat al doilea grup de cetăţeni activi, care şi-au pus scopul să sensibilizeze autorităţile raionale faţă de această problemă şi să solicite implicarea lor în soluţionarea ei. Au urmat petiţii, colectare de semnături, discuţii cu persoanele responsabile de la consilul raional şi PAT-7 care erau responsabili de ruta Schineni-Soroca şi din martie 2015 mijlocul de transport a fost schimbat. Oamenii au înţeles că problemele din comunitate pot fi soluţionate dacă sunt organizaţi, dacă își planifică corect activitatea și dacă sunt insistenţi.

Grupurile de iniţiativă din Schineni s-au preucupat de construcţia unei staţii de aşteptare a transportului public, salubrizarea localităţii şi amenajarea parcului din centrul satului, calitatea rea a apei potabile din localitate.

Rezultate obținute de grupurile de inițiativă din Schineni:

Amenajarea terenului de joacă

Construcția unui bloc sanitar în grădiniță și reparația pardoseliei și pavilionului grădiniței

Schimbarea microbuzului și graficului transportului public Schineni – Soroca

Crearea unui serviciu de salubrizare

Amenajarea parcului din centrul satului

Construcţia staţiei de aşteptare a transportului public

Problema abordată la moment: Calitatea rea a apei potabile

Membrii grupurilor: Baran  Alla, Gherghilijiu Ala, Pocitari  Aliona, Chetrari  Raisa, Pocitari Ana, Bors Lilia, Cojocari Liudmila, Vacari Cristina, Fortună Dina, Susic Rodica, Reu Vera.

Pentru informaţii adiţionale puteţi contacta organizatorul civic:

Ala Taran
tel: 0 (60) 599925
email: ala.taran@yandex.ru